Category Archives: Chişinău

Adevarul.md | Susţinătorii primarului ales se pregătesc pentru proteste de amploare duminică

Susţinătorii primarului ales, Andrei Năstase, iau o pauză vineri şi sâmbătă, în care nu vor protesta faţă de invalidarea rezultatelor alegerilor, pentru a se pregăti de acţiunea de protest de duminică, care se anunţă una de amploare. Într-o conferinţă de presă, susţinută vineri la prânz în faţa Primăriei municipiului Chişinău, Andrei Năstase, dar şi lidera PAS, Maia Sandu, au făcut apel la solidarizare, transmite IPN.

„Dacă nu-i oprim acum, în ţara noastră se va instaura dictatura. Dacă nu-i oprim acum pe cei de la putere, nu-i va mai opri nimeni de acum încolo. Ei sunt în stare de orice – să nu ne permită să ieşim din ţară, să ne despartă de rude, să ne fure casele şi afacerile, să ne bage la închisoare şi poate chiar mai mult de atât. Oameni buni, trebuie să înţelegem că ei sunt în stare de orice. Şi-au bătut joc de votul, unica arma împotriva lor – votul. Lui Plahotniuc nu-i pasă nici de democraţie, nici de prosperitatea oamenilor acestei ţări, el face tot ce vrea”, a declarat lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu. „Duminică punem capăt acestei batjocuri. Nu cedăm. protestăm, oprim dictatura”, a chemat politiciana. Liderul Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a declarat că duminică „va fi continuată lupta împotriva acestui regim oligarhic Plahotniuc-Dodon care stăpâneşte Republica Moldova, capitala, care vrea să stăpânească şi libertatea, independenţa, calcând în picioare ce este mai sfânt – dreptul la libertate”.
„Au călcat în picioare sute mii de semnături, au fraudat, ne-au furat voturile, dar ca acum nu au făcut niciodată – au anulat un vot liber exprimat de cetăţenii şi locuitorii Chişinăului şi ai suburbiilor, demonstrând întregii lumi că nu le pasă de democraţie, de statul de drept, nu le pasă de libertatea şi independenţa noastră. Îndemnul meu este să continuăm lupta şi să nu ne oprim aici”, a spus Andrei Năstase.

Maia Sandu „Până aici. Ne-am săturat! Ne apărăm votul!”

Declarațiile lui Dorin Chirtoacă, cu privire la anularea alegrilor din Chișinău

„Plahotniuc s-a terminat, timpul tau a expirat!” Toti la protest! Primaria Chisinau, azi, 20 iunie 2018, ora 17:30

Plahotniuc ne spune: „Alegerile nu conteaza, nu va puneti sperantele in ele. Nu conteaza cum votati, noi oricum ramanem la putere”

Noi ii vom spune: „Plahotniuc s-a terminat, timpul tau a expirat!”

Toti la protest! Primaria Chisinau, azi, 20 iunie 2018, ora 17:30

Realitatea.net | Andrei Nastase : „Un proxenet a decis sa scuipe pe sufletul acestui popor” 😠. Decizie șoc ! Alegerile din Chișinău, invalidate de instanță

Decizie șocantă în Republica Moldovă: Alegerile din Chișinău, câștigate de pro-europeanul Andrei Năstase, au fost invalidate de instanță!

Judecătoria Chișinău NU a validat mandatul de primar al lui Andrei Năstase, informează Realitatea TV.  Judecătoria Chișinău nu a validat astăzi mandatul primarului ales al Chișinăului, Andrei Năstase. Astfel, judecătoarea Rodica Berdilă a declarat nevalabile rezultatele alegerilor din 3 iunie curent.

Andrei Nastase „Un proxenet a decis sa scuipe în sufletul acestui popor”.

Primarul ales al Chișinăului, Andrei Năstase, îndeamnă susținătorii să nu se dedea provocărilor și anunță că va contesta decizia Judecătoriei Chișinău la Curtea de Apel.

Imediat după pronunțarea deciziei, Năstase a acuzat că aceasta este „arbitrară”, luată la comanda lui Vlad Plahotniuc și judecătoarea „ar trebui să facă pușcărie”, potrivit ZiarulNational.md.

Mesajul lui Andrei Năstase, noul primar al Chișinăului, la Realitatea TV

Chișinăul are primar pro-european după alegerile din 2 iunie. Andrei Năstase, candidatul Platformei Demnitate şi Adevăr, a câștigat al doilea tur al alegerilor, cu 52,5% din sufragii. El l-a devansat, astfel, pe candidatul socialiştilor, Ion Cerban.

(la min. 01:22, Andrei Nastase în Direct la emisunea lui Rareş Bogdan)

Moldpres.md : La Chișinău va fi deschis un muzeu de istorie a evreilor din Republica Moldova

Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Un muzeu de istorie a evreilor din Republica Moldova va fi deschis în capitală. Acesta urmează a fi înființat în actualul sediu al Bibliotecii evreiești „Ițic Manger”, informează MOLDPRES.

O declarație în acest sens a făcut astăzi ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, în cadrul unui briefing de presă referitor la progresul implementării planului de acțiuni al Republicii Moldova în domeniul educației și comemorării Holocaustului, susținut împreună cu rabinul Andrew Baker, reprezentantul personal al președintelui în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) privind combaterea antisemitismului.

Potrivit oficialului moldovean, obiectivul creării acestei instituții muzeale este de a evidenția aportul comunității evreiești la dezvoltarea societății noastre la diferite etape istorice, de a cunoaște și de a promova personalitățile de etnie evreiască, precum și de a păstra memoria Holocaustului, prin intermediul expozițiilor tematice ale muzeului.

Ministrul Monica Babuc a trecut în revistă cele mai relevante activități pe care ministerul le organizează în parteneriat cu comunitatea evreiască din Republica Moldova și anume: comemorarea în fiecare an,  pe data de 27 ianuarie, a victimelor Holocaustului, invitarea artiștilor evrei la evenimentele organizate de către minister, desfășurarea expoziției-concurs de arte vizuale ”Culorile unui genocid” în incinta Colegiului de Arte Plastice ”Alexandru Plămădeală” ș.a.

Totodată, au fost abordate și alte subiecte privind conservarea și protejarea monumentelor dedicate victimelor Holocaustului, întreținerea cimitirelor evreiești, revizuirea documentelor cucrriculare în vederea dezvoltării politicilor educaționale privind studierea Holocaustului etc. În context, ministrul Monica Babuc a menționat că în școli va fi introdus un curs de studiere a Holocaustului, fapt pentru care a fost organizat un seminar, în cadrul căruia au fost instruiți 200 de profesori de istorie.

La rândul său, rabinul Andrew Baker, reprezentantul personal al președintelui în exercițiu al OSCE și-a exprimat  recunoștința și satisfacția privind implementarea planului de acțiuni organizat de minister, și, în mod special, de intenția de deschide la Chișinău un muzeu de istorie a evreilor din Moldova.

Solicitat de MOLDPRES, rabinul Andrew Baker, a afirmat că asemenea instituții muzeale există la București, Moscova, Budapesta, Paris, Londra, Vilnius, Riga și în alte capitale din lume.

Reprezentantul Personal al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru combaterea antisemitismului, rabinul Andrew Baker, vizitează R. Moldova în perioada 7-9 iunie.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

Adevarul.md | Sebastian Zachmann : Cum a pierdut Kremlinul alegerile pentru Chişinău. Oligarhii intră în criză

Andrei Năstase a reuşit să câştige primăria Chişinăului, deşi nimeni nu-i dădea vreo şansă în faţa binomului oligarhic Plahotniuc-Dodon. Au contat enorm campania din teren şi sistemul electoral în două tururi. Rezultatul transmite în primul rând mesajul că Plahotniuc nu poate subordona întreaga ţară. În al doilea rând, oferă speranţa că în toamnă, la parlamentare, Republica Moldova poate reveni pe calea europeană. La toamnă sau niciodată.

Andrei Năstase l-a învins pe Ion (Ivan) Ceban, candidatul socialiştilor, partidul preşedintelui prorus Igor Dodon, aliat pe sub masă cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, cel care controlează guvernul asa-zis proeuropean din Republica Moldova. Planul Dodon-Plahotniuc a fost următorul: Ceban ar fi trebuit să câştige din primul tur, profitând de prezenţa redusă la vot şi de faptul că dreapta a avut mai mulţi candidaţi care urmau să-şi „canibalizeze“ voturile. Cei doi oligarhi au avut şi o variantă de rezervă. PD, partidul controlat de Plahotniuc, nu a avut candidat oficial, ci a susţinut-o pe Silvia Radu, aşa-zisă tehnocrată. În cazul în care Ceban n-ar fi câştigat din primul tur, în runda finală s-ar fi „luptat“ cu Silvia Radu şi, indiferent de rezultat, Kremlinul ar fi câştigat.
Numai că socoteala de la sediul de partid nu s-a potrivit cu cea din târg: Andei Năstase a ajuns în turul doi, deşi Ceban a avut 9 procente în faţa sa. Cum a reuşit sa întoarcă rezultatul? A luat Chişinăul la pas şi a adunat vot cu vot atât de la proeuropeni, cât şi de la unionişti, ba chiar şi de la moldovenii dezamăgiţi de Dodon sau de la cei care au pus ştampila pe Silvia Radu în primul tur. A contat sprijinul pe care Năstase l-a primit în turul doi de la PL (partidul fostului primar Dorin Chirtoacă) şi de la PUN (partidul unionist condus de Traian Băsescu). A fost susţinut şi de Maia Sandu, pe care, la rândul sau, Andrei Năstase a sprijinit-o la alegerile prezidenţiale.
Ce urmează? Scrutinul pentru primăria Chişinăului arată că la alegerile parlamentare din toamnă dreapta europeană are şansa să învingă stânga prorusă şi să orienteze din nou ţara spre Vest. Problema va fi din nou Plahotniuc. Potrivit estimărilor, e imposibil ca partidele conduse de Maia Sandu şi Andrei Năstase să obţină majoritatea în parlament. Celelalte partide de dreapta, PL şi PUN (ambele unioniste), riscă să nu treacă pragul electoral. Deci balanţa va fi cel mai probabil înclinată de PD, partidul chipurile de dreapta al lui Plahotniuc, care momentan guvernează la Chişinău mimând opoziţia faţă de Dodon. Dar cum va arăta o Alianţă Maia Sandu-Andrei Năstase-Plahotniuc, în condiţiile în care primii doi au făcut din Plahotniuc emblema corupţiei peste Prut?

Soluţia există: o mobilizare exemplară la urne a electoratului de dreapta i-ar putea lăsa pe Plahotniuc şi pe Dodon în afara guvernării. Electoratul tăcut care a oferit Chişinăului un primar proeuropean ar putea impune şi o majoritate parlamentară reformistă. Spirala tăcerii poate răsturna calculele mafiei de peste Prut. Alţi patru ani pierduţi ar însemna ieşirea definitivă de pe orbita vestică a Republicii Moldova.

Bună dimineața, Chişinău!

Deschide.md | Andrei Năstase, după votare: Orașul nostru trebuie iubit, nu stăpânit!

„Am votat cu foarte multă încredere în ceea ce numesc eu discernământ” a declarat Andei Năstase după ce a votat împreună cu soția sa.

Am voatat cu foarte mută încredere, am votat cu foarte multă speranță. Am vota cu gândul la un viitor mai bun la noi acasă. Am votat pentru valorile mele, pentru adevăr, pentru demnitate. Am vota pentru că doar așa putem făuri democrație, putem făuri un stat de drept, doar așa ne putem făuri liberatatea noastră.

Am votat cu foarte multă încredere în ceea ce numesc eu discernământ. Am o mare încredere în oameni, în chișinăuieni care își vor alege un primar demn, curajos, un primar care va fi în stare să schimbe lucrurile în Capitala noastră.

E timpul ca instituțiile statului să servească locuitorii, orășenii, să le facă viața mai bună, mai confortabilă!

Am un mesaj către toți locuitorii orașului. Vă invit în această zi importantă pentru noi toți: să iasă la vot! Prezența noastră masivă la vot este coșmarul guvernării. Așa se face democrația!

Întrebat care va fi prima sa acțiune la primărie, liderul PPDA a răspuns: „voi chema toată lumea la responsabilitate!”

„Orașul nostru trbuie iubit, nu stăpânit”, a conchis Năstase.

Deschide.md : Andrei Năstase face apel la chișinăuieni să iasă la vot

Candidatul PPPDA la funcția de primar al capitalei, Andrei Năstase, a îndemnat orășenii să iasă pe 3 iunie la vot cu toată familia, prietenii, cunoscuții și necunoscuții și să aleagă schimbarea.

Candidatul PPPDA susține că noul primar trebuie să fie al oamenilor, iar dânsul a fost și rămâne mereu printre oameni, transmite IPN.

Andrei Nastase : E foarte important să ieșim la vot. Împreună cu vecinii, cu prietenii, cu rudele, cu toți cei ce ne dorim un viitor OMENESC ACASĂ.
Să ieșim la vot în număr cât mai mare și dis–de-dimineață. În joc e viitorul nostru, dar și al copiilor noștri fără de vină.

Potrivit candidatului PPPDA, ieșind la vot și alegând schimbarea, se pot stabili reguli noi pentru vremuri noi, pentru oameni noi, pentru o societate prosperă. „Vreau și știu că vreți ca după 3 iunie să le spunem tuturor că ne-am întors acasă. Facem curat, aruncăm gunoiul, dăm cu var, curățăm curțile și șoproanele, reparăm și gardul dacă este nevoie, dar ca înainte nu mai trebuie să fie”, a spus Andrei Năstase.

Candidatul spune că cele mai importante lucruri pe care le-a făcut în această campanie sunt întâlnirile cu oamenii, inclusiv cu cei din suburbii, care sunt „centura de aur a capitalei”.

În altă ordine de idei, Andrei Năstase, a menționat că al doilea tur de scrutin, la fel ca și primul, s-a desfășurat cu atacuri murdare la adresa sa, dincolo de limita bunului simț și a legii.

„Violenta și virulența verbală a gesturilor copiate de la bandiții anilor 90, demonstrate în timpul emisiunilor televizate și între acestea, a crescut simțitor când reprezentantul binomului toxic Plahotniuc-Dodon, socialistul Ion Ceban, a preluat stilul, mijloacele și informațiile mincinoase ale holdingului lui Plahotniuc din campania prezidențială”, a spus Andrei Năstase.

Candidatul PPPDA a chemat pe toată lumea să se alăture unei discuții live pe Facebook, care va începe în jurul orei 21.00.

În cadrul live-ului, va face un îndemn pentru diasporă, ca aceasta să îndemne rudele din Chișinău să iasă pe 3 iunie la vot și să aleagă schimbarea. Un asemenea apel a fost făcut și către tineri.