Monthly Archives: august 2018

Jurnalistul Vasile Grozavu : Grubo govorea, Plahtoniuc freacă menta pentru ceai

Am citit un lung și plicticos interviu al președintelui PD, Plahotniuc, acordat cu ocazia zilei independenței R.M. Te crucești când acesta, cu o abilitate demagogică a la Diacov, caută să cadă mereu în picioare, deși lumea îi spune că nu-și cunoaște lungul nasului mai ales atunci când o face pe inocentul, pe virginul.

El, ca să vedeți bine, împreună cu cloaca sa nu a fost la guvernare din 2009. El repetă la fel ca și Candu că își asumă doar perioada anilor 2016- 2018 în care a făcut ravagii coborând R.M. într-o dictatură feroce, lucru menționat de către UE și alte organizații care monitorizează R.M.

Miră faptul că Plahotniuc nu suflă o vorbă despre modificarea cu nesimțire a sistemului electoral împotriva căruia s-au pronunța liberalii, dar și Comisia de la Veneția. A venit apoi al doilea mare eșec –neacordarea creditului de 100 de milioane de euro, promis de către UE.

Culmea, Plahotniuc repetă ca și Candu, Sârbu, etc. că pachetul de legi privind amnistia fiscală nu a fost citit de experți. E bună de tot. Plahotniuc îi are de proști pe responsabilii UE, cei ai SUA, ai FMI care au relevat că aceste legi nu lucrează pentru poporul R.M., ci pentru persoanele corupte. Chiar să crezi că ei nu au citit legile și că au vorbit alandala? Plahotniuc a pierdut, într-adevăr simțul măsurii, neștiind ce înseamnă meritocrația și responsabilitatea într-o democrație autentică.

Plahotniuc o ia razna atunci când vorbește despre influențele externe asupra R.M., când nu îi acceptă pe unioniști, deși suntem frați cu românii. El nu are idee de faptul că un stat învață, se aliniază rigorilor internaționale dacă a făcut o opțiune. Așa au făcut toate statele tinere, inclusiv China.

10TV.md : Harta României Mari, desenată pe postamentul tancului sovietic de la Leușeni

Tancul lui Lenin de la Leușeni a fost schimbat la față. Acum este vopsit în culorile tricolorului, iar pe postamentul tancului sovietic care își îndreaptă țeava către România a fost desenată harta României Mari. Acțiunea a fost realizată de tinerii din Partidului Unității Naționale.

Tancul lui Lenin de la Leușeni a fost schimbat la față. Acum este vopsit în culorile tricolorului, iar pe postamentul tancului sovietic care își îndreaptă țeava către România a fost desenată harta României Mari. Acțiunea a fost realizată de tinerii din Partidului Unității Naționale.

Tinerii din Partidul Unității Naționale au vopsit tricolorul și harta României Mari pe tancul de la Leușeni care este îndreptat cu țeava spre România.

Președintele PUN, Anatol Șalaru spune că tancurile sovietice amplasate pe tot teritoriul Republicii Moldova sunt elemente ale ocupației sovietice și trebuiau de mult duse la fier vechi sau în muzee.

Acțiunea a fost realizată în această dimineață de tinerii din organizația de tineret a PUN. Aceștia au transmis un mesaj clar: Aici este România Mare pentru că Basarabia este România.

Acțiunea a avut loc în ziua în care se împlinesc 79 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, care a permis Uniunii Sovietice să anexeze Basarabia în 1940.

OPINIE / Adică cozile la pașapoarte românești cresc, dar Unirea moldovenii noștri nu o vor – ciudat poate

Cu prilejul celei de-a 27-a aniversări de independență a Republicii Moldova, Agenția de Presă IPN a provocat pe „mic” și „mare” să scrie o scrisoare țării. Mai jos – scrisoarea lui Valentin Constantinov, doctor în istorie.

Îmi aduc aminte cum totul a pornit. Fiind băiat de la țară, ca orice alt tânăr de la țară voiam să plec de acolo și să mă stabilesc în perspectivă la Chișinău. Pentru că acolo, adică aici, era bine și era civilizație. Dar la Chișinău era greu să te stabilești, mai degrabă te puteai stabili dacă erai de pe undeva din Tambov, Tula, decât din Strășeni, Ștefan Vodă (pe atunci Suvorov) etc. Era sistemul „прописка”, iar dacă timp de o lună nu te angajai, în Codul Penal era un articol „за тунеядство”.

Era un fel de legare de glie, în care toți trebuiau să lucreze acolo unde s-au născut, adică la țară. Așa satele noastre au ajuns suprapopulate și nimeni nu știa când această situație o să răbufnească.

Țara de atunci, URSS, da, era mare, și era și un sentiment aparte pe care nimeni nu-l poate dezrădăcina, chiar și peste un sfert de veac, dar chiar și atunci te interesa ceea ce-i al tău, moldovenesc, iar sentimentul că ți s-a luat ceva care trebuia să-ți aparțină era puternic.

Puțini cred că-și închipuiau la început că Moldova, ruptă de mare, ruptă de Dunăre, poate fi un stat independent. Dar sunt foarte puține state în care totul funcționează cum trebuie. Acum multe lucruri apar altfel. Parcă suntem în CSI și, dacă vrei să te duci în călătorie la Sankt Petersburg, de exemplu, parcă ești de-a lor.

De câțiva ani cu biometricul nostru poți călători fără opreliști în țările UE, deși cozile la pașapoarte românești cresc din ce în ce mai mult. Adică cozile la pașapoarte românești cresc, dar Unirea moldovenii noștri nu o vor – ciudat poate.

Acum în mare parte tot ce mi-am dorit la 18 ani mi s-a îndeplinit. Că au apărut alte gânduri la 21, 22 și așa mai departe, e altceva. Viitorul?! Da, viitorul o să le așeze pe toate la loc. Important e să fim sănătoși!

Valentin Constantinov, doctor în istorie

(foto : coada la Ambasada Romaniei la Chisinau ) 

Comentariu :

Observatia cu pasapoartele romanest,i obtinute dupa statul la coada este reala,dar dl doctor in istorie nu vede legatura cu dorinta de libera circulatie a celor din Moldova, mai sigura cu pasaportul romanesc si putina dorinta de unire cu Romania a peste 50%proMoldoRusia,Este simplu,noi vrem cu Romania si cu UE,dar fara regulile clare de acolo,ci ca in Rusia si CS I,unde regulile sunt facute de oligarhi,iar legea este pt cei mici si saraci,,sau regula latina..”ubi bene,ibi patria”

Ca exemplu sunt politicienii nostri scoliti in Romania,cu banii romanilor si ajunsi la conducere apara poporul moldovean ,limba moldoveneasca si independenta Rep,Moldova, asemanindu-se cu tov Dodon, Voronin, Deacov si Lupu sau cel mai nou cetatean roman Piotr/Petre Lucinski,prieten cu Gorbaciov…

Sursa: IPN

10TV.md : Edilii din RM și României și-au dat întâlnire la Festivalul „Satele Unite ale României”

50 de primari din Republica Moldova și-au pus în bagaj cele mai frumoase ii și cămăși naționale și au mers pentru trei zile la Săpânța, Județul Maramureș din România, acolo unde a avut loc Festivalul „Satele Unite ale României”. Edilii din Republica Moldova și-au dat întâlnire cu cei de peste Prut pentru a face un schimb de experiență cultural și să aprofundeze relațiile de prieteni pe care și le-au format.

50 de primari din Republica Moldova și-au pus în bagaj cele mai frumoase ii și cămăși naționale și au mers pentru trei zile la Săpânța, Județul Maramureș din România, acolo unde a avut loc Festivalul „Satele Unite ale României”. Edilii din Republica Moldova și-au dat întâlnire cu cei de peste Prut pentru a face un schimb de experiență cultural și să aprofundeze relațiile de prieteni pe care și le-au format.

Peste 800 de participanți și-au dat întâlnire în cadrul unui eveniment românesc, care s-a desfășurat în perioada 18-19 august. Festivalul „Satele Unite ale României” a fost organizat de Asociația Interculturală de Tradiții, în cooperare cu Consiliul Județean Maramureș, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale al României.

Membrii Congresului Autorităților Locale din Moldova au avut posibilitatea să descopere sau redescopere frumusețea locurilor pitorești din Maramureș, să stabilească noi contacte de colaborare cu colegii din România, dar și să preia din experiența acestora în ceea ce privește organizarea unor asemenea evenimente culturale. Primarii din Republica Moldova au discutat subiecte de interes comun, cunoscându-se mai bine și stabilind chiar unele relații de prietenie într-o atmosferă neoficială.

Informatia.md : Autocar de pe ruta Chișinău-Zatoka, răsturnat: 3 morți și 12 răniți

Trei persoane au decedat, iar alte 12 au fost spitalizate în urma unui grav accident produs în raionul Ștefan Vodă. Accidentul a avut loc în această dimineață.

Accidentul a fost confirmat pentru Știri.md de ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu.

Un autocar de pe ruta Chișinău – Zatoka, plin cu pasageri, a lovit din spate un tractor, care se deplasa care se deplasa cu o remorcă fără sistemul de iluminare inclus. În timpul coliziunii, tractorul și autocarul s-au răsturnat. Tractorul a fost proiectat pe contrasens, unde a lovit un Peugeot, în care se aflau 3 persoane.

În urma impactului, șoferul Peugeot-ului, pasagera acestuia au decedat pe loc. În automobil se mai afla și un copil de 4 ani, care a fost spitalizat în stare gravă. De asemenea, în urma coliziunii a decedat și un pasager, în vârstă de 31 de ani, din autocar. Acesta a fost strivit de autobuz, când acesta s-a răsturnat.

Totodată 12 pasageri (identiatea cărora se stabilește) din autocar, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Raional Ştefan Vodă.

ŞTIRE-BOMBĂ: SUA au început să verifice acte privind delapidarea fondurilor oferite RM. Oligarhul Vladimir Plahotniuc, printre cei vizați

Oligarhul Vladimir Plahotniuc ar putea fi vizat într-un dosar în SUA privind delapidarea fondurilor oferite de FMI și Statele Unite pentru dezvoltarea țărilor cu democrație în devenire. Informația a fost făcută publică de către deputatul ucrainean Andrei Smirnov.

Totodată, acesta a declarat că în investigație este vizat și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.

„Judecătoria Federală din Washington a transmis spre verificare documente financiare speciale în ceea ce privește persoanele implicate în furtul de fonduri guvernamentale din SUA derivate prin programe fictive de sprijin guvernamental și a criminalității organizate”, a spus Andrei Smirnov.

Potrivit deputatului ucrainean, materialele vor fi verificate timp de 25-60 de zile după care vor fi returnate și începută procedura de fond.

deputat ucraina

Regional.md : O familie din satul Izvoare, Făleşti, a lansat prima afacere cu ceaiuri în cutii handmade

Sunt tineri și ambițioși, ca toți tinerii, de altfel. Doar că ei mai au o calitate, care îi aduce foarte aproape de succes – sunt curajoși! Din dorința de a promova modul sănătos de viață și consumul de băuturi sănătoase, au lansat în acest an prima afacere din ţara noastră cu ceaiuri în cutii handmade. Este vorba despre familia Percic – Mariana, Ema și Gheorghe, locuitori ai satului Izvoare, raionul Făleşti, cei care au devenit cunoscuți datorită ceaiurilor MEG.

Când e sezonul culesului de plante, toată familia merge în pădurea din sat și adună soc, tei, salcâm, muguri de trandafir sălbatic şi alte ierburi, dupa care le sortează și le aranjează câte 6 în cutiile de lemn meșterite de capul familiei.

Mi-am dorit foarte mult să motivez oamenii să consume ceaiuri de calitate şi naturale, pentru că anume datorită acestora reuşim să avem o stare fizică şi de spirit echilibrată şi un mod sănătos de viaţă. Am căutat cele mai aromate plante, dar şi cele mai des folosite de familia mea. De ani buni noi nu mai consumăm ceaiuri din comerţ, deoarece nu suntem siguri de veridicitatea a ceea ce scrie pe cutii şi, mai cu seamă, de conţinutul pachetelor în interiorul cărora nu putem să înţelegem ce este”, povesteşte Mariana, cea care se ocupă de selectarea plantelor pentru ceaiurile MEG.

”REGINA ȘI ȚARUL. Întâlnirea din Moldova.” subiect marca Reporter de Garda

În anul 2018 Republica Moldova împlinește 27 de ani de independență.

În toți acești ani, Armata Rusă a staționat neautorizat pe teritoriul Moldovei, iar 411 km de hotar nu este controlat nici astăzi de către autoritățile de stat.

Mulți dintre cetățeni consideră că soarta Republicii Moldova depinde fie de Rusia, fie de UE.
”REGINA ȘI ȚARUL. Întâlnirea din Moldova.” subiect marca Reporter de Garda
cu participarea actorilor: Elena Râbceac & Valeriu Streleț

*Acest proiect este creat cât mai pe înțelesul vorbitorilor de limbă rusă (comunitățile ucraineană, găgăuză, bulgară, rusă – vorbesc în fond limba rusă), inclusiv pentru a dilua multitudinea de produse în limba rusă care sunt preponderent produse la Moscova.

*Vă asigurăm că prin produsele noastre în limba rusă sau engleză nu prejudiciem prin nimic comunitatea de limbă română, pentru care oferim zilnic mult mai multe produse.

Reporter de Garda

Deschide.md | Petru BOGATU // Putin are nevoie de un mic război victorios. Unde va lovi?

[fragment] Coridorul spre Transnistria.  Acum suntem în plin război rece. Rusia începe să sufere cumplit în urma izolării internaționale. Dar acest fapt nu l-a cumințit pe Putin. Din contra. Sunt semne că el e pregătit de un nou război. Miroase iar a praf de pușcă.

Președintele guvernului rus, Dmitri Medvedev, amenința deunăzi lumea cu un conflict militar de proporții în cazul în care Georgia aderă la NATO. În același timp, comandamentul forțelor armate ucrainene avertizează că Moscova  pregătește o nouă invazie, iar atacul rusesc ar urma să fie lansat din Marea Azov, unde  se accentuează tensiunile dintre cele două state.

Un pretext pentru dezlănțuirea războiului, spun experții și militarii ucraineni, ar putea fi podul  de la Kerci, construit recent. Nu-i exclusă o provocare care ar permite Kremlinului să acuze Kievul de rea-voință și încercări de invadare a Crimeii.

În orice caz, la ora actuală are loc o concentrare suspectă de forțe militare ale Rusiei la Marea Azov. O intervenție din această zonă ar da posibilitate Moscovei să ocupe regiunea Odessa, inclusiv sudul Basarabiei, creând în definitiv proverbialul deja coridor spre Transnistria.

Potrivit unor observatori internaționali, există și riscul unei anexări rusești a Bielorusiei. Nu în zadar deunăzi președintele Aleksandr Lukașenko se plângea că țara sa este în pericol și poate să-și piardă în curând independența.

Deși liderul de la Minsk nu a acuzat pe șleau Kremlinul, aluziile sale nu lasă loc de interpretări. Alipirea Bielorusiei este extrem de tentantă pentru  Putin. I-ar aduce faima de reîntregitor al teritoriilor pierdute în urma dispariției URSS și ar distrage atenția de la gravele probleme economice cu care se confruntă Federația Rusă…

Nu vă vine a crede că Rusia va ataca iar? Înțeleg. Este greu să te împaci cu gândul unui rău iminent.

mai mult la :  deschide.md/

 

Timpul.md : Călătoria cu trenul Chișinău – Iași se ieftinește. Iată de când intră în vigoare noile prețuri

Din 24 august, cei care vor opta pentru o călătorie cu trenul la Iași vor achita mai puțin pentru un bilet. Pentru clasa a treia de confort, biletul va costa 90 de lei, cu 42 de lei mai puțin decât până acum. Pasagerii care vor alege clasa a doua, vor plăti 100 de lei, în loc de 148. Cei care-și vor alege să călătorească în clasa de confort sporit vor achita 130 de lei, în loc de 173, scrie IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Căii Ferate din Moldova, pe cursa Chișinău – Socola (Iași) circulă o garnitură modernizată, dotată cu aer condiționat și wi-fi gratuit. Totodată, Calea Ferată din Moldova informează că trenul de pe această cursă va circula de trei ori pe săptămână, în loc de două cum a fost până acum. Pasagerii vor putea ajunge la Iași și retur, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Garnitura va porni din Gara Chișinău la ora 06.16 și va ajunge în stația Socola la ora 10.15. Returul se va face la ora 17.42, cu sosire la 21.36. Timpul de călătorie a fost redus cu 20 minute. De asemenea, trenul de pe această cursă va circula, suplimentar, pe data de 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova.

Biletele de călătorie port fi cumpărate online, accesând site-ul cfm.md, la rubrica „Bilet online”.

Sursa: ipn.md  / www.timpul.md