Publika.md | Pavel Filip, la 8 ani de la fondarea ZEL Bălți: Nu există nimic mai important decât să oferim companiilor posibilitatea să-și mărească investițiile

0
90

Pavel Filip, la 8 ani de la fondarea ZEL Bălți: Nu există nimic mai important decât să oferim companiilor posibilitatea să-și mărească investițiile.

Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat astăzi noile fabrici din cadrul Zonei Economice Libere (ZEL) Bălţi, fondată acum opt ani.  În această perioadă, valoarea investițiilor în ZEL Bălți s-a majorat de la 6,7 până la 161,8 milioane de dolari. Cei 55 de rezidenți au creat peste 6200 locuri de muncă, cu un salariu mediu de circa 11600 de lei.

Premierul și-a început vizita cu noua hală a celei de-a doua fabrici a producătorului de cablaje auto Draexlmaier, deschisă la sfârșitul anului 2017. Realizarea proiectului investițional în valoare de circa 35 milioane de euro a permis angajarea a 1000 de persoane, număr ce urmează să fie dublat până la finele anului curent. Totodată, compania planifică deschiderea unei fabrici noi în orașul Cahul.

De asemenea, Pavel Filip a vizitat cea de-a doua fabrică, recent deschisă, a companiei austriece Gebauer & Griller, specializată în producția de cablaje pentru industria auto şi telecomunicații. Investițiile pentru construcția noii fabrici au depășit 20 milioane de euro, fiind create aproximativ 600 de noi locuri de muncă.

Premierul a fost informat despre activitatea întreprinderilor și a discutat cu angajații despre condițiile de muncă, nivelul remunerării și beneficiile sociale pe care le acordă angajatorii. Pavel Filip a remarcat că majoritatea angajaților sunt tineri, accentuând, totodată, că stagierea în cadrul fabricilor oferă acestora o serie de avantaje și perspective.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here