Adevarul.md | Dorin Chirtoacă: Nu va fi o viaţă prosperă în Moldova cât timp nu se face UNIREA

Nu va fi o viaţă prosperă în Republica Moldova cât timp nu se face unirea. Dacă vrem să scăpăm de dictatură, de situaţia în care a ajuns Republica Moldova şi cetăţenii ei, doar direcţia unirii ne poate ajuta în acest sens. Declaraţia a fost făcută de către prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, în cadrul unei conferinţe de presă dedicată aniversării a 25-a de la înfiinţarea partidului, transmite IPN.

Dorin Chirtoacă a amintit că PL a fost creat la doi ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, având ca scop reîntregirea teritoriului rupt de la România Mare. Lupta dusă în decursul anilor pentru căderea hotarului de la Prut nu a dat însă rezultatele aşteptate, Republica Moldova trecând prin mai multe cumpene şi deznădejdi.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a regretat că idealul unirii Republici Moldova cu România nu s-a realizat încă, deşi în această perioadă au fost depuse eforturi semnificative în acest sens. PL a fost prima formaţiune care a inclus în statut „unirea”, iar acum este venit timpul ca toate partidele care promovează acest ideal, să adere la PL.
Prim-vicepreşedintele PL, Corin Fusu, a spus că este regretabil faptul că un şir de partide s-au declarat aproape de idealul unirii Republicii Moldova cu România, însă au avut o implicare scăzută în a educa cetăţenii. Vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu a remarcat faptul că partidul pe care îl reprezintă a depus eforturi pentru reîntregirea neamului românesc, nu doar cât s-a aflat la guvernare, perioadă în care s-au reuşit mai multe acţiuni, dar şi din opoziţie.

Citeste mai mult: adev.ro/pew71g

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *