Dragoș Pătraru într-o discuție cu jurnalistele GSP Mirela Neag și Ioana Mihalcea

    0
    268
    >

    Care va fi soarta presei românești? Discuție cu jurnalistele Mirela Neag și Ioana Mihalcea. Mai mult ca oricând în ultimii 34 de ani, România se află într-un scenariu în care libertatea presei e sugrumată din toate direcțiile.

    Pe lângă presiunile politice și interesele mogulilor autohtoni, jurnalismul românesc se află în fața unui nou tip de amenințare: interesele comerciale ale unor industrii care au puterea să preia controlul asupra unor redacții de presă.

    „Mă simt un pic vinovat că m-am folosit de această situație pentru a atrage atenția și asupra a ceea ce ni se întâmplă nouă și li se întâmplă altora, pentru că lucrurile nu stau cum ar trebui.

    Aș vrea ca toată lumea să înțeleagă cât de important este ca presa să revină la cea care stă cu portavocea în mână, având în spate oamenii, și urlând la corporații și instituțiile statului, situație care nu prea mai e de actualitate”, a afirmat Dragoș Pătraru în introducerea emisiunii.

    Ce au afirmat jurnalistele Ioana Mihalcea și Mirela Neag la Starea Nației

    Situația a escaladat foarte mult în ultima lună. A fost un apel făcut de către redacția noastră la Zurich în urmă cu puțin mai mult de o lună, în care s-a cerut ca aceste interferențe în zona editorială să dispară. Răspunsul a venit pe 2 octombrie, prin concedierea redactorului-șef, care era unul dintre cei mai importanți inițiatori ai apelului respectiv și care a acuzat aceste interferențe.

    Ioana Mihalcea, editor Gazeta Sporturilor

     

    Un pic din viitorul presei românești într-o singură imagine. Redacțiile Ringier, București, 4 octombrie 2023, ora 9.00 dimineața. Până acum puțină vreme, la această oră aici erau prezenți și lucrau managerul jurnalist Mihnea Vasiliu (biroul din stânga) și jurnalistul Cătălin Țepelin (biroul din dreapta).

     


    Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

    Lasă un răspuns