Radu Hossu : voi spune cu cine voi vota și voi argumenta rece și fără de patimă

0
99
>

Mă întreabă un amic născut în Republica Moldova, cetățean român cu drept de vot, dacă pot face o descriere a candidaților pentru că sunt destui români de peste Prut cu dublă-cetățenie care vor să voteze și nu știu exact cu cine.

I-am spus că sunt membru USR și n-aș putea fi cum îmi cere el, obiectiv. Totuși, pentru că se uită lumea în gura mea, chiar mai mult decât aș merita, o voi face începând cu o evidență: voi spune cu cine voi vota (și voi și argumenta rece și fără de patimă).

În primul rând trebuie să luăm foarte tare în considerare un aspect: situația geo-stratrgică a României este total diferită față de 2004, 2009, 2014 și 2019. Acum avem război la granițe și asta face ca rusia să fie direct implicată în aceste alegeri. La fel ca în cazul Republicii Moldova, în România, serviciile de informații rusești se implică în alegerile din țara noastră în mod direct sau prin interpuși. Modul? Război hibrid asimetric non-kinetic: informațional, politic, economic.

Cel mai vizibil este cel informațional, unde vedem o „invazie” de narative apreciate de Kremlin, la televiziuni conduse de pușcăriași si fugari sau în social-media printr-o inundare a spațiului de dialog cu falși emițători (bots sau trolli). Al doilea cel mai vizibil front este cel politic, unde avem mai mulți exponenți: Șoșoacă și partidul ei, Călin Georgescu (candidat la prezidențiale) și evident, George Simion. Un front mai puțin vizibil este cel economic, însă el este prezent și sunt alți oameni, mult mai profesioniști ca mine care pot discuta despre acest aspect.

Astfel, un candidat ideal pentru a fi Președintele Republicii ar fi unul care înțelege contextul geo-politic definit de acest război, nu este șantajabil, potențial om al rusiei sau aservit unor grupuri de interese obscure. Acest candidat nu există în acest moment. Însă să-i analizăm un pic:

Marcel Ciolacu:

Președinte PSD, partidul care s-a opus cel mai mult reformelor în România, partidul care a condus țara în anii ’90 (cu excepția notabilă a CDR), ani de tranziție când s-au îmbogățit baronii locali din devalizarea industriilor comuniste. PSD este fără doar și poate partidul frână al României. Partidul care a condus România (inclusiv din opoziție, vezi Guvernul Tăriceanu) cea mai lungă perioadă de timp.

Marcel Ciolacu este un politician slăbuț, dar cu abilități aduse de exepriența în jocul politic românesc. Este un om lipsit de calitățile necesare unui lider european în aceste timpuri. Se declară pro-UE și pro-NATO, iar cât a fost la guvernare a încercat să păstreze această aparență. A fost prieten cu un terorist internațional. Sprijinul politic vine din partea celui mai corupt partid din România post-decembristă.

Prin urmare, nu l-aș vota nici dacă ar candida împotriva lui Simion, pentru că jocul cu Simion a fost făcut de el, de PSD sau chiar de Kremlin, iar asta îmi generează indeajuns de mari dubii în privința apartenenței lui la valorile europene și nord-atrantice după o posibilă alegere în funcția de președinte.

Șanse intrare Turul 2:

Întră în Turul 2 din start, pentru că are cel mai mare partid în spate și pentru că istoric, niciodată PSD nu a lipsit din Turul 2 (nici când a fost Dăncilă candidatul lor).

Note:

Menținerea României pe traiectoria UE și NATO: 6

Cunoașterea și stăpânirea situației geopolitice: 5

Aservit unor grupuri de interese obscure: 1

Media: 4

(Metodologie notare. De la 1 la 10, 10 însemnând votabil, 1 însemnând mai bine îți tai mâna jos)

‐–

Mircea Geoana:

Candidat independent venit din funcția de DepSecGen NATO (numărul 2). Cel mai longeviv președinte al partidului frână de mai sus. Om susținut la începutul carierei de indivizi ca Năstase care a fost și acum mai tare se vede că este destul de anti-american și destul de pro-rus. Abilități evidente în înțelegerea situației geostrategice, cunoașterea în detaliu a dosarelor problematice din temele externe.

Probleme mari cu grupurile de interese care l-au susținut de la începutul carierei politice și până în ziua de azi, cu excepția unor oameni din campania actuală față de care am apreciere. A dovenit o inabilitate ieșită din comun în gestionarea crizelor de comunicare din această campanie.

Șanse intrare Turul 2:

Ultimele 3 sondaje pe care le iau în considerare sunt INSCOP, AstraIntel și Verifield, iar Mircea Geoană este constant pe locul 4. Chiar dacă a plecat în competiție cu prima șansă, nu cred că mai poate intra în Turul 2, șansele fiind infime, trendul fiind negativ.

Note:

Menținerea României pe traiectoria UE și NATO: 9

Cunoașterea și stăpânirea situației geopolitice: 10

Aservit unor grupuri de interese obscure: 1

Media: 6.66

‐–

George Simion:

Interzis în Republica Moldova și Ucraina. Omul lui Marcel Ciolacu și/sau al Kremlinului. Interesul Kremlinului este să aibă un candidat cu șanse în Turul 2 sau care chiar să câștige. Dacă jocul de șah făcut de rusia este atât de deștept pe cât îi cred în stare (și SVR, GRU sau FSB sunt excepțional de eficienți în treburile astea) atunci s-au putea ca Simion să fie un steag fals, prin care să forțeze societate românească a vota un om coruptibil, șantajabil (pe Marcel Ciolacu), iar atunci Kremlinul câștigă în orice variantă.

Simion are studii pe bune și impresionante (Universitatea București, master la Alexandru Ioan Cuza din Iași). Vine dintr-un background dubios, recunoaște că a făcut evaziune fiscală, este violent, susținător al Moscovei. Mai multe nu are rost să zic aici.

Șanse de intrare Turul 2:

Destul de mari. Dacă Lasconi, Geoană sau Ciucă nu îl depășesc prin metoda votului util, Simion intră în Turul 2.

Note:

Menținerea României pe traiectoria UE și NATO: 2

Cunoașterea și stăpânirea situației geopolitice: 3

Aservit unor grupuri de interese obscure: 1

Media: 2

‐–

Elena Lasconi:

Vine din presă, fiind un profesionist, indiferent de ceea ce ar spune unii sau alții. Atacurile legate de faptul că a avut emisiuni cu horoscop sunt irelevante cât timp tot Elena Lasconi a fost corespondent de război PROTV în mijlocul unor conflicte cum a fost războiul din Afganistan. Pentru ca o femeie să se ducă în tărâmul talibanilor, este nevoie de mult curaj.

Este evident că nu stăpânește politica externă așa cum și-ar dori, o recunoaște chiar ea. Dovedește că este om, unul onest, nu robot și nu este candidatul ideal sau perfect, însă este de departe cel mai curat, cinstit și lipsit de intercațiuni cu mafioți sau grupuri de interese dintre toți cei care candidează acum.

Este de formare (vezi PRO TV și vezi discursul ei public anterior candidaturii) pro-NATO și pro-UE, nu de conjunctură ca Ciolacu sau alții.

Șanse intrare Turul 2:

Singura cu șanse reale (nu povești fantasmagorice) bazat pe ultimele 3 sondaje, de a-l depăși pe Simion și astfel de a oferi României o șansă de a alege în Turul 2 fără a mânca o tonă de lămâi. Însă mai important, singura care are șanse să strice cu adevărat jocurile pe evidente sau presupuse ale Kremlinului.

Note:

Menținerea României pe traiectoria UE și NATO: 9

Cunoașterea și stăpânirea situației geopolitice: 4

Aservit unor grupuri de interese obscure: 10

Media: 7.66

‐–

Nicolae Ionel Ciucă:

Fost General, fost Șef de Stat Major, fost Ministru al Apărării, fost Premier. În mandatul său de premier a pornit invazia rusiei, iar comunicațional România a fost extrem de slabă pe subiect, permițând voit sau nu penetrarea spațiului public de către narativele rusești. Are carisma unei pietre de râu și spontaneitatea lui Traian Băsescu când doarme. A mințit (după cum a dovedit investigația Recorder) în legătură cu evenimentele din cadrul Bătăliei de la Nassyria. A plagiat teza de doctorat, demonstrat de Emilia Sercan, la fel ca Mircea Geoană, însă, spre deosebire de Mircea Geoană, Ciucă fiind prim-ministru a folosit instutițiile statului pentru a bloca demonstrarea acestui plagiat de către instituțiile în drept. Deci este un mincinos (Nassyria) și un hoț (hoț intelectual, plagiatul).

Șanse de intrare Turul 2:

Dacă nu ești credincios ultras-PNL (fără conotații negative, am prieteni în PNL) poți crede intoxicările cum că are șanse. Dacă ești realist, este evident că șansele lui de intrare în Turul 2 sunt inexistente.

Note:

Menținerea României pe traiectoria UE și NATO: 9

Cunoașterea și stăpânirea situației geopolitice: 8

Aservit unor grupuri de interese obscure: 4

Media: 7

–-

Cu cine voi vota? Notele o spun: Elena Lasconi. Nu pentru că sunt din USR. Am fost în USR când criticam liderii și când am criticat-o dur și pe ea. Acum discutăm despre viitorul României, nu despre umorile noastre personale. Eu votez și pozitiv. Însă unii vor folosi metoda votului util, pe care o recomand în această situație.

Teoria votului util înseamnă votul nu pentru candidatul pe care-l vrei cel mai mult, ci votul pentru candidatul care poate cel mai bine să-ți îndeplinească obiectivele, dorințele, scopurile. Elena Lasconi, dacă va beneficia de acest vot util în Turul 1, atunci îl va depăși pe Simion, va strica apele Kremlinului și va avea șansa să-l bată pe Ciolacu.

Chiar dacă este neexperimentantă în acest moment, capacitatea ei de muncă și de înțelegere rapidă a contextului este demonstrată și de reușitele profesionale private și din politică sau administrație publică. Martori care să ateste aceste lucruri sunt cei care au lucrat cu ea sau care beneficiază de munca ei ca primar.

Pentru că o cred sincer că își dorește menținerea României pe traseul european și transatlantic, pentru că nu are tinichele de coadă și astfel nu este nici șantabilă și nici coruptibilă de către rusia, pentru mine sunt două uriașe plusuri care depășesc minusurile (repet, pe care ea însăși le recunoaște).

Pun poza cu Traian Băsescu, pentru că este Președintele României care a luptat pentru Republica Moldova mai mult decât toți „unioniștii” si patriotarzii de aur. Faptul că „a dat” cetățenie celor de peste Prut, deci șansa să iasă în Europa, în lume a avut un impact major inclusiv în alegerile din acest an din Moldova. Pun poza cu Traian Băsescu, pe care l-am contestat mulți ani pentru multe lucruri contestabile, pentru că dacă ar fi fost în acești ani Președinte, România era probabil în centrul mesei de discuții despre susținerea Ucrainei, România era un actor mult mai important pe flancul estic al NATO și ne delectam serile cu el târândul prin nămol pe Putin, cum a făcut-o cu extrem de mult curaj și convingere în timpul mandatelor lui.

Sper dragi prieteni din Republica Moldova, dar și cei care mă urmăriți din România, că v-am fost de folos cu această analiză personală, subiectivă și sinceră.

Oficial mai este o săptămână până la alegeri și ce vă pot încuraja este doar atât: nu vă p***ți pe el de vot!

Radu Hossu


Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns