Cele 8 țări nordice și baltice, reprezentanții cărora s-au reunit la Chișinău, pot ajuta la fortificarea instituțiilor „din prima linie” a R.Moldova, iar cu șase dintre ele autoritățile vor trebui să poarte negocieri în procesul de aderare la UE, consideră analiștii politici Nicolae Negru și Igor Boțan în podcastul „Dincolo de știri”.
Dar suportul acestor țări, continuă Igor Boțan, este important acum din punct de vedere simbolic, iar acest lucru arată că diplomația moldoveană lucrează eficient pe această dimensiune.
„Opt miniștri de Externe au binevoit să vină la Chișinău, chiar în ajunul acestui referendum, ceea ce nu poate fi ignorat. Este un semnal de suport pentru R. Moldova. Este un mesaj pentru cetățeni să ia în considerație că timp de o treime din veac cele 11 legislaturi au promovat integrarea europeană și acum ei au posibilitatea să încununeze acel efort”, precizează analistul.
Danemarca, Norvegia, Islanda și Finlanda au avut un rol esențial în procesul de aderare a țărilor baltice la Uniunea Europeană, inclusiv unul financiar, susține Igor Boțan.
„Ne amintim cu toții că în prima jumătate a anilor 90, a secolului trecut, statele scandinave au făcut corp comun și au stabilit un fond special, financiar, foarte generos pe acele timpuri de aproximativ 2 miliarde de dolari pentru susținerea aderării la Uniunea Europeană a statelor baltice. Acum statele baltice au servit drept punte între R.Moldova și statele Scandinaviei extinse în suportul procesului electoral din R.Moldova”, mai spune comentatorul.
Alte teme ale noului episod, înregistrat pe 17 octombrie:
Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, este acuzat de Federația Rusă de sustragerea a 48 de miliarde de ruble împreună cu oligarhul fugar Vlad Plahotniuc și cu candidatul la prezidențiale Renato Usatîi.
META, compania care deține rețelele sociale Facebook și Instagram, a șters mai multe conturi, grupuri și pagini care promovau știri false ce ținteau publicul, mai ales cel vorbitor de limbă rusă, din R. Moldova.
Administrația de la Tiraspol se înfățișează drept supărată că autoritățile moldovene nu au deschis secții de vot pentru scrutinele de duminică și pe malul stâng și ia în calcul organizarea unui referendum propriu privind aderarea la UE. Chișinăul a calificat declarațiile drept o acțiune de manipulare.
Și Mitropolitul Moldovei, Vladimir, i-a îndemnat pe moldoveni să meargă duminică la vot și „să-și îndeplinească conștiincios această datorie, pentru că de ea depinde viitorul generațiilor ce vin”.
Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.