Fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, a suferit un acident în Munții Bucegi, iar după ce a fost salvat, el le transmite mulțumiri salvamontiștilor români.
Ion Sturza a scris pe pagina sa de Facebook că a suferit un accident grav chiar pe 1 iunie.
„Ultimul pas, ultimul pasaj cu gheață și zăpadă pe o brână mai ciudată și… hăul… Norocul (dacă se poate vorbit aici de noroc) a fost că am reușit să mă regrupez și stabilizez înainte de segmentul vertical. La un pas de… Am fost stabilizat pe munte de doi mountaneers (alpiniști – n.r.) inimoși care – cu riscul vieții – au coborât către mine până au venit cei de la Salvamont. Știu că le-a fost extrem de greu, le auzeam vocile tot mai alarmate. Nu știu cine sunt, știu doar atât: unul din ei îmi povestea că el crede în Dumnezeu și că totul va fi bine! Și chiar a fost”, spune fostul premier, care speră că o să îi găsească pe cei care i-au salvat viața.
Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.