Pare o ironie a sorții, dar rubla Rusească a devenit cea mai puternică valută a lumii de la începutul anului.
După 2 zile de odihnă cauzate de sarbatoare de 9 Mai, Rubla Rusească a ajuns cu 11% mai puternică față de dolarul american comparariv cu începutul anului. Astfel acum rubla a depașit precedentul lider al clasamentului, realul brazilian, care s-a întarit cu 9% față de usd.
Cum e posibil așa ceva?
Există cel puțin două explicații majore.
În primul rând: Cererea de valută în Rusia a scăzut enorm.
De la începutul războiului Rusia poate exportă resurse energetice, însă are interdicții de import. În consecință Rusia vinde marfă, obține bani și nu poate face nimic cu ei, deoarece nimeni nu-i vinde marfă. Asta cum ai avea dolari în pustiu, când ești mort de sete. La ce bun valută, când ai nevoie de apă. Toți știm povestea din cartea de istorie, când europenii ajunși în lumea nouă schimbau sticluțe și oglinzi pe aur de la aborigeni. Acum Rusia nici oglinzi nu primește pentru gazul și petrolul său. Doar înscrisuri in conturi. Evident asta scoate din sărite conducerea Rusiei, care planifică să aplice și ea interdicții la export.
Al doilea factor: Este forțarea „spre patriotism” a exportatorilor ruși.
Astfel toți exportatorii sunt obligați să vândă 80% din încasările din export în ruble. Poate unii ar dori să-și păstreze economiile în valută, dar este interzis prin lege. Toți au dreptul doar la ruble.
In asemenea condiții rubla nu mai este o valută liber convertibilă, este greu de stabilit cursul ei real, totuși datorită primului factor descris de mine, consider că rubla chiar este puternică.
Au încercat și alte țări să mențină artificial valutele lor, dar s-a terminat cu un dezastru. Însă in cazul rublei ea se menține nu atât datorită politicilor restrictive a guvernului rus, cât datorită interdicțiilor impuse de țările occidentale de export a mărfurilor spre Rusia. Dacă e așa Rusia poate relaxa politica sa valutară, fără mari riscuri pentru valută.
De ce o rubla puternică nu e motiv de bucurie pentru ruși deja am răspuns, dar voi mai concluziona odată: Rusia are nevoie acum de mărfuri de import, dar nu de valută Străină tot mai ieftină la ei acasă. Iar aici ei chiar nu prea au ce face.
Veaceslav Ioniță
Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.