VIDEO „În slujba Moscovei”. Investigație „Ziarul de Gardă” despre cum rețeaua lui Ilan Șor folosește bani din Rusia pentru a destabiliza Moldova: „Lumea vine că mai plătesc”

0
89
>

O jurnalistă de la publicația Ziarul de Gardă din Republica Moldova s-a infiltrat în rețeaua lui Ilan Șor, oligarhul moldovean care a fugit la Moscova pentru a scăpa de pușcărie, și a documentat cum gruparea racolează oameni care să servească intereselor Moscovei în Republica Moldova. Scopul rețelei este compromiterea referendumului pro-UE și a președintei pro-europene Maia Sandu.

Jurnalista a documentat timp de trei luni modul în care rețeaua lui Șor ademenește oamenii și îi plătește pentru a participa la proteste, întâlniri electorale, pentru a împărți pliante cu informații false anti-UE și pentru a vota „NU” la referendumul privind apartenența la UE.

Dacă inițial activiștii din partid primeau sume de bani cash, pentru activitatea lor, în ultima perioadă, potrivit investigației, banii erau transferați în conturi bancare, deschise în Rusia. Oamenii primeau bani pentru participarea lor la protestele împotriva Maiei Sandu sau a Uniunii Europene, dar și pentru recrutarea de noi membri.

Rețeaua a deschis pentru membrii ei conturi la o bancă de stat din Rusia, iar ulterior i-a plătit în ruble rusești pentru „munca” depusă. Deși jurnalista a oferit o identitate falsă și un buletin fals și ei i-a fost deschis un cont la banca din Rusia, fără ca să fie nevoie să depună o cerere.

 

mai mult la Hotnews.ro :

VIDEO „În slujba Moscovei”. Investigație „Ziarul de Gardă” despre cum rețeaua lui Ilan Șor folosește bani din Rusia pentru a destabiliza Moldova: „Lumea vine că mai plătesc”

 

Articol la ZdG.md :

 

VIDEO/ În slujba Moscovei. Trei luni printre „robii” lui Șor. Investigație ZdG sub acoperire

 


Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns