Biden cere „eliberarea imediată” a preşedintelui înlăturat al Nigerului: „Nigerienii au dreptul de a-şi alege liderii. S-au exprimat în cadrul unor alegeri libere şi acest drept trebuie respectat”

0
232

Preşedintele american Joe Biden a cerut joi „eliberarea imediată” a preşedintelui înlăturat al Nigerului, Mohamed Bazoum, reţinut săptămâna trecută de militarii aflaţi la originea loviturii de stat din ţara vest-africană, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Fac apel la eliberarea imediată a preşedintelui Bazoum şi a familiei sale şi la prezervarea democraţiei cu greu cucerite în Niger”, a declarat liderul de la Casa Albă într-un comunicat publicat la împlinirea a 63 de ani de la proclamarea independenţei acestui stat.

„În acest moment critic, Statele Unite sunt alături de populaţia Nigerului, respectând un parteneriat ce durează de decenii, înrădăcinat în valorile democratice împărtăşite şi susţinerea unui guvern civil”, se adaugă în comunicat.

„Nigerienii au dreptul de a-şi alege liderii. S-au exprimat în cadrul unor alegeri libere şi acest drept trebuie respectat”, a mai afirmat Biden în comunicatul care subliniază de asemenea importanţa parteneriatului dintre SUA şi Niger, vizitat în martie a.c. de secretarul de stat american Antony Blinken, care s-a şi întâlnit atunci cu preşedintele Bazoum.

 

Biden cere „eliberarea imediată” a preşedintelui înlăturat al Nigerului: „Nigerienii au dreptul de a-şi alege liderii. S-au exprimat în cadrul unor alegeri libere şi acest drept trebuie respectat”

Lasă un răspuns