Nici de interferențele patronatului în partea editorială a unei publicații. E unul dintre motivele pentru care n-am mai vrut să am patron. Dar nu e singurul. Sunt multe alte părți greșite în felul în care funcționează lucrurile în presă.
Sigur că mi-ar fi fost mai comod să scriu și să mă plătească un patron. Dar sunt prea bătrână ca să suport și sunt prea enervantă ca să mă suporte patronii. Așa că prefer să muncesc cât de mult pot și să mă consum suplimentar, dar să nu mă frece nimeni la melodie. Chiar zilele trecute, era unul care îl căuta pe șeful meu ca să mă pună la punct, că am publicat ceva nașpa. A fost o surpriză pentru el să afle că tot cu mine trebuia să vorbească. Și asta e una dintre marile mele satisfacții în viață acum.
De asta vă rog tot timpul să citiți Investigatoria. Că noi nu stăm pe bani, nu scriem la comandă și singura noastră mulțumire e când vedem că voi citiți articolele noastre. Și în continuare asta vă spun: simplul fapt că ne apreciați în social-media, că dați click pe articolele noastre e o formă de susținere uriașă. Una pe care noi o apreciem pe bune. Și da, nu veți găsi la noi reclame la pariuri, la videochat, la alcool, la alte mizerii.
Ci numai câteva reclame care ne ajută realmente să ne plătim taxele la stat. Nu suntem, firește, nici noi eroi, ci niște oameni care s-au săturat de felul în care merg lucrurile. Și care încearcă să le facă altfel. Dar care, evident, nu pot singuri. Așa că citiți!
Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.