Jurnaliști Viorica Tătaru și Andrei Captarenco sunt invitații acestei ediții Podcast ZdCe. Ei au vorbit despre experiența trăită recent la Tiraspol, unde au fost reținuți de „miliția transnistreană” pentru că filmau un protest organizat de autoritățile separatiste.
„Cei de la așa-numita securitate ne-au urmărit și au ascultat ce vorbim noi cu oamenii. Și am impresia că lor nu prea le-a plăcut. Ei ascultau răspunsurile și s-au prins că oamenii nu zic ceea ce lor le trebuie”, îmi amintește Andrei Captarenco.
„Două ore și jumătate am stat în acele camere. Ne-au dus în camere separate, n-am stat împreună. Și pe tot acest parcurs, câțiva oameni au intrat, ne-au întrebat, ne-au interogat, au ieșit. (…) Prima întrebare a fost: Cine v-a trimis? Cine stă în spatele vostru? Cine vă plătește?”, a relatat Viorica Tătaru.
Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.