>

R. Moldova, care a avansat ca stat, în cei 30 de ani ai independenței sale, dar încă mai trebuie să lucreze pe multe segmente, mizează pe ajutorul țărilor partenere și prietene și este, de asemenea, pregătită să ofere sprijin acestora. Declarații în acest sens au fost făcute de președinta Maia Sandu, cu ocazia aniversării a trei decenii de la proclamarea independenței R.Moldova față de URSS, într-un briefing comun cu președintele României, Klaus Iohannis, cel al Poloniei, Andrzej Duda, și al Ucrainei, Volodimir Zelensky. Liderii de la București și Varșovia au dat, la rândul lor, asigurări că susțin aspirațiile R.Moldova de integrare în Uniunea Europeană, iar cel de la Kiev a remarcat că Ucraina, ca și R.Moldova, sărbătorește acum 30 de ani de independență „în condiții deloc ușoare privind securitatea”.

Cei patru președinți au plecat spre Președinție pe jos, salutând oamenii, care, la rândul lor, i-au petrecut cu aplauze.

În discursul său de la tribuna instalată în centrul Chișinăului, Maia Sandu a felicitat cetățenii R.Moldova, menționând că aceștia au „pășit pe calea independenței plini de speranțe și entuziasm”, însă așteptările lor s-au lovit de „brutalitatea tranziției”. Ea nu a ezitat să acuze guvernările precedente de „lipsă de viziune” și „iresponsabilitate”, afirmând că acestea au fost „profitoare, care s-au preocupat mai mult de propriile buzunare”.

mai mult la /gazetadechisinau.md/


Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns