Poliţia rusă a reţinut cel puţin douăzeci de jurnalişti sâmbătă, în timpul unui miting în Piaţa Roşie

0
95

Zeci de jurnaliști arestați – Poliţia rusă a reţinut cel puţin douăzeci de jurnalişti sâmbătă, în timpul unui miting în Piaţa Roşie organizat de soţiile soldaţilor care luptă în Ucraina şi care cer întoarcerea soţilor lor de pe front, scrie AFP. Un cameraman AFP care a fost reţinut în timpul manifestaţiei a declarat că aproximativ 20-25 de jurnalişti, inclusiv reporteri străini, se aflau cu el într-o dubă în drum spre o secţie de poliţie din capitală.

De mai multe săptămâni, soţiile soldaţilor mobilizaţi pentru a lupta în Ucraina se reunesc în mod regulat în faţa Kremlinului în semn de protest. Furia rudelor rezerviştilor mobilizaţi la ordinul lui Vladimir Putin în septembrie 2022 este un subiect sensibil pentru autorităţi, care s-au abţinut până acum să reprime această mişcare incipientă. Activismul soţiilor mobilizatorilor a fost în mare parte ignorat de mass-media de stat din Rusia, în timp ce Kremlinul doreşte să afişeze o imagine de unitate în jurul lui Putin înaintea inevitabilei sale realegeri la alegerile prezidenţiale din martie.

Ziua 710: Incendiu la o fabrică în Rusia. Operațiune de salvare în Avdiivka. Zeci de jurnaliști arestați în Piața Roșie

 

 

Lasă un răspuns