>

Pe ea scrie: „Pentru ajutorul oferit Forțelor de Apărare Teritorială”
Ea mi-a fost înmânată de unul dintre comandorii de echipă, Molodoy (care înseamnă „cel tânăr”).

Molodoy, cu această ocazie a vrut să vă transmită câteva gânduri, pe care vi le ofer prin această postare:
„Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au făcut posibile ajutoarele aduse de Radu Hossu, care ne sunt de o importanță vitală în misiunile pe care le desfășurăm.

Gândurile mele și a echipelor noastre se întreaptă către dumneavoastră și vă mulțumim că ne ajutați, ca la răndul nostru să ne apărăm familiile și țara. În aceste momente grele, ne sunteți alături și ne înclinăm in fața dumneavoastră”

La aceștia au ajuns o parte din mașinile cumpărate (voi face o postare separată cu prezentarea mașinilor), încălțaminte tactică de iarnă, cu ajutorul inestimabil a celor de la Neramo Romania, o dronă cu night vision și deja vestitele șosete Salomon România, printre altele.

Mașinile sunt evident salvatoare de vieți. Dronele sunt indirect salvatoare de vieți, pentru că poți vedea inamicul din distanță. Șosetele sunt cele care le fac viața mult mai confortabilă în multele ore petrecute pe linia frontului.

De la cele mai mici detalii, la cele mai mari (ajutoarele guvernamentale), fiecare aceste elemente contribuie la ceea ce eu consider ca fiind înfrângerea rusiei!
Ei sunt oamenii cu care am petrecut până acum cel mai mult timp de când sunt în Ucraina, însă bineînțeles, ajutoarele aduse aici pentru civili și Armata Ucraineană și Trupele de Apărare Teritorială, au ajuns la mult mai multe brigăzi și la sute sau mii de civili.

E cumva incorect să scrie acolo numele meu, căci fără implicarea voastră, nu aș fi putut duce atâtea ajutoare. Și încă nu am încheiat! Continuăm!
Slava Ukraini!

Kiev fara lumină


Descoperă mai multe la Ziare Moldova ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns