Trei parlamentari români, vizaţi de o grupare globală de spionaj a Chinei

0
97

Trei parlamentari din România au fost vizaţi de un grup de hackeri susţinut de guvernul comunist chinez, cei trei făcând parte dintr-un grup internaţional critic la adresa Beijingului. SUA şi Marea Britanie afirmă că grupul a acţionat global, ca să strângă date despre guverne, politicieni sau alegători, relatează Europa Liberă.

Autorităţile de la Washington, Londra şi Wellington au acuzat, în ultimele două zile, că hackeri susţinuţi de China le-ar fi vizat populaţia sau guvernele pentru a obţine informaţii despre alegeri, politicieni sau mediul de afaceri.

Potrivit sursei citate, printre politicienii vizaţi de această campanie globală de spionaj cibernetic sunt şi trei din România, reiese dintr-un rechizitoriu întocmit de Departamentul de Justiţie al SUA. În urma raportului, publicat luni seara, şapte hackeri chinezi sunt daţi în urmărire internaţională de FBI şi au fost trimişi în judecată.

Deputaţii Cătălin Teniţă (REPER), Alexandru Muraru (PNL) şi fostul deputat Pavel Popescu (PNL) sunt policitienii români intraţi în atenţia hackerilor chinezi.

Conform site-ului citat, deputaţii români ar fi căzut victime ale unei campanii de spionaj pusă la cale de un grup de hackeri intitulat APT31 împotriva Alianţei Interparlamentare pentru China, un grup internaţional din care fac parte mai mulţi parlamentari şi care se preocupă de modul în care ţările democratice ar trebui să se raporteze la China.

/epochtimes-romania.com/

Lasă un răspuns